Am cunoscut recent câțiva oameni deosebiți, despre care se știe și se vorbește puțin. Sunt oamenii muntelui: alpiniști, salvatori montani, ghizi, într-un cuvânt montaniarzi.
Au o conformație atletică, dar impresionante la ei sunt brațele și în special palmele puternice, bătătorite de efort, zdrelite de piatră, gheață și frig.
Pe fața lor dură, deși ridată și frământată de vânt și ploi, eram uimit sa văd o privire veselă, caldă, optimistă.

Alpiniștii, cățărătorii, sunt sportivi desăvârșiți, se antrenează în condiții vitrege, în singurătate, pentru a face reprezentații nu în fața unor tribune sau stadioane arhipline, ci în fața măreției naturii, a muntelui, sau în cel mai bun caz al partenerului de escaladă.
Mă gândeam de ce fac acești oameni acest sport deosebit de dificil și excesiv de riscant, puțini dintre noi am putea răspunde la această întrebare.
Acești sportivi care își ating la fiecare ascensiune limitele proprii, își testează, împing cu fiecare ascesiune, limitele ființei umane spre noi ținte.
Se autodepășesc, își înving frica și trec peste neputințele fizice și psihice poate mai mult decât în oricare alt sport sau profesie.

Acești oameni au palmele rănite, sunt plini de vânătăi, au o voință și putere de sacrificiu ieșită din comun. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la acești tineri, este faptul că sunt inteligenți, dar în special niște visători incurabili, o caracteristică pe care azi nu o prea întâlnim la mulți dintre semenii noștri.
Unul din cei care a urmat calea deschisă de Vlad Căpușan pe Cerro Torre este un salvator montan italian, Tommasso Lamantia.

Este o fire veselă, deschisă, zâmbitoare – deși avea picioarele degerate până aproape de genunchi, având dureri la fiecare pas. Cum poți să fii atât de optimist și vesel, dar în același timp, să suporți o durere crâncenă… Trebuie să fii într-adevăr, extraordinar de puternic. Ei nu urcă muntele, nu-l cuceresc – ei se concentrează pentru a fi mai buni, de fiecare dată. Visul lor este acela de a se autodepăși.
Un celebru montaniard, scoțianul Victor Saunders, ajuns la vârsta senectuții, descoperă că pentru a trăi acest vis, trebuie: „Să fii la locul potrivit, în momentul potrivit și cu partenerul potrivit.”

Am înțeles, cu adevărat, cine sunt acești oameni, când au spus că fac acest sport în primul rând, pentru a-și atinge visele.
Oare noi oamenii obișnuiți, nu ar trebui să vedem viața cotidiană nu numai un loc de dispute, tensiune, competiție, ci și ca pe un drum pentru îndeplinirea unor vise?
Noi oamenii suntem trecători, trebuie să ne lăsăm purtați și de vise, nu doar de egoism, lăcomie, invidie, pe care le numim, elocvent, pragmatism.

Adrian Crivii
Adrian Crivii este fondatorul Darian DRS SA şi partener coordonator al echipelor de management de la nivelul tuturor diviziilor din cadrul Grupului Darian. De asemenea, este membru titular ANEVAR din anul 1993, membru acreditat MAA din 2001 și membru de onoare al Royal Institution of Chartered Surveyors (FRICS). Adrian Crivii deține certificarea REV (Recognised European Valuer) și a absolvit cursurile de evaluare mașini și echipamente ME 201-206 ale American Society of Appraisers.