LITIGII FISCALE

CREȘTE ȘANSA DE CÂȘTIG

În cazul în care te confrunți cu obligații fiscale suplimentare și iei în considerare contestarea acestora, poți beneficia de asistență în cadrul disputelor cu autoritățile fiscale, cu privire la pregătirea contestațiilor atât pe cale administrativă, cât și pe cale juridică, la instanțele de judecată, împotriva deciziilor emise de autoritățile fiscale.

Te putem ajuta cu:

  • Analiza deciziilor emise de autoritățile fiscale, a situației de fapt, precum și a aspectelor fiscale în dezbatere;
  • Pregătirea argumentelor pentru contestație în baza analizelor efectuate asupra situației de fapt, asupra prevederilor legislative aplicabile, precum și a deciziilor emise de autoritățile fiscale;
  • Pregătirea contestației scrise și reprezentarea în fața autorităților fiscale în vederea susținerii cauzei, precum și în fața instanțelor de judecată alături de avocații noștri sau ai companiei.
0%
Acoperire națională
0+
Proiecte unice
0+
Ore de consultanță anual
0+
Clienți

AVANTAJUL DE A NE AVEA ALĂTURI

  • Vei crește șansele de reușită și vei cunoaște în mod transparent șansele de câștig, dar și punctele forte și slabe ale cauzei.
  • Vei avea alături consultanți fiscali și avocați calificați și cu experiență în pregătirea argumentelor.
  • Beneficiezi de vasta noastră experiență în domeniul litigiilor fiscale și de buna cunoaștere a jurisprudenței.

APELEAZĂ LA NOI
PENTRU CĂ:

  • Avem experiență în toate industriile și înțelegem provocările cu care te poți confrunta.
  • Am asistat multe companii în cadrul disputelor fiscale și am câștigat pentru clienții noștri cauze importante.