Vlad Cordea2019-01-09T14:11:20+00:00

VLAD CORDEA

Partner
Darian Legal | Mic, Ilie și Asociații SPARL

Vlad CordeaPartner
Vlad are o experiență profesională de peste 12 ani în domeniul juridic, acordând asistență juridică clienților cu predilecție în domenii precum fuziuni si achiziții, drept societar și comercial și energie & resurse naturale, în legătură cu o arie largă de aspecte juridice specifice fuziunilor & achizițiilor, tranzacțiilor cu active sau cu titluri de valoare, reorganizărilor societare, transferurilor de afacere, finanțărilor de tip debt sau equity sau investiții cu focalizare în special în sectorul energiei, dar și în domenii precum farmaceutice, piețe de capital, retail, sectorul financiar și al asigurărilor.

Vlad a absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a obținut Diploma de Master în Drept European și Internațional al Afacerilor eliberată de Universitatea Sorbona și Universitatea București după absolvirea cursurilor Colegiului Juridic Franco-Român.

Vlad este membru al Baroului București din anul 2007.