Archive

Archive for May, 2010

Impozitele pe proprietăți

May 25th, 2010

E un subiect „tabu” pe care l-am abordat de mai multe ori în ultimii 2-3 ani, dar nu a trezit interesul meritat, poate și pentru că nu e foarte plăcut să vorbești despre impozite.
Dificultățile bugetare cu care ne confruntăm și care conduc la decizii aberante cum ar fi reducerea dramatică și fără discernământ a pensiilor, și-ar putea găsi soluții în altă zonă decât a majorării cvasi-inevitabile a cotei unice și a TVA, și anume în impozitarea pe baze realiste și raționale ale proprietății.

Nu există societate dezvoltată cu principii de piață și respect față de proprietatea privată care să nu impoziteze proprietățile imobiliare în concordanță cu valoarea de piață a acestora.
În România există azi 2 discrepanțe majore în impozitarea proprietăților în afară de nivelul foarte scăzut al acestuia și anume:

  • o bază de impozitare stabilită pe căi empirice și egalitariste ce produce inechitate;
  • o diferențiere exagerată a impozitelor pentru aceeași proprietate dacă este deținută de o persoană fizică sau una juridică.

O soluție echitabilă ar fi decizia Ministerului de Finanțe de a schimba sistemul de impozitare (respectiv baza de impozit) plecând de la valoarea de piață a proprietății. Deși este un proces complex ce necesită voință, timp, efort și costuri, ar rezolva multe din problemele bugetare și ar crea bune premize în alinierea corectă în piața imobiliară a valorii de impozitare a proprietăților.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Criza financiară , , , ,

When We Can Expect the Revival of the Real Estate Market

May 25th, 2010

During these troubled times of uncertainty regarding the overall economy and the real estate market specifically, it is advisable to review new visions and more optimistic sides of the future, which is inevitably going to produce some positive effects out of the crisis we are all passing through at the moment.
Although an increase of taxes (hard to handle by the private economy) was avoided in the last minute, it is certain the decisions taken now will not meet the desired effect. The curve of sacrifice was preferred today and it will mainly affect the budgetary employees and the pensioners, but an increase of taxes can not be postponed in the near future. They try to make this measure a pro-cyclic one, applied when the first signs of economic revival will show up.
Therefore, not only 2010 is a compromised year if we refer to a revival, but 2011 seems also threatened from the point of view of the real estate industry.
The prices re-establishment, so that they could meet the deeply fallen solvent demand, will continue in the next period of time.
Going back to a more optimistic tone, let us see which could be the positive effects the crisis could generate for the real estate industry:

  • Higher expectations from the buyers and a better understanding of what we define a good quality property
  • A good understanding of financing (terms, costs and information transparency)
  • Pressure applied on increasing the quality of the services and the standards used by the real estate and financial consultants
  • Increasing the real estate market transparency, mostly regarding the real value of the sold properties, which is going to lower the speculative side of the market we have noticed in the previous years
  • Increasing the quality of the real estate products and a new price-quality relation which will reflect those market segments
  • A significant decrease of land prices, with a major influence in the final unit price (per square meter)
  • The competition between the well-known developers and also between important construction companies, which will lead to a market free of amateurs and speculative players
  • A significant decrease of the profit margin of all real estate industry participants

Once the first signs of economic revival show up, which we hope it will happen as soon as possible (perhaps in 2011), the market and the real estate developments will start on a new path, from others levels of construction, land and labour force costs, with a brand-new quality and proving the real estate industry in Romania has finally grown up.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Financial Crisis, Real Estate Market , , ,

Când va veni relansarea industriei imobiliare

May 25th, 2010

Chiar în aceste zile când viitorul economiei și industriei imobiliare pare sumbru, e bine să examinăm și o viziune și aspecte mai optimiste ale viitorului care va beneficia inerent de efecte pozitive ale crizei pe care o suportăm cu toții.
Deși s-a evitat în ultimul moment o creștere a impozitelor greu de suportat de economia privată sigur măsurile luate acum nu vor avea efectul pe deplin scontat. Azi s-a preferat curba de sacrificiu asupra personalul bugetar și în special pe pensionari, dar o creștere a impozitelor nu poate fi amânată în viitorul apropiat. Încercându-se totuși ca măsura să fie prociclică, luată în momentul apariției semnelor de revigorare economică.
Din aceste motive, nu numai că anul 2010 este compromis, în ceea ce privește relansarea, dar este în pericol și 2011 dacă este să vorbim de perspectivele industriei imobiliare.
Reașezarea prețurilor la un nivel în concordanță cu cererea solvabilă în scădere dramatică va continua și în perioada următoare.
Revenind la un mesaj optimist, să vedem care ar putea fi aspectele pozitive generate de criză pentru industria imobiliară:

  • Creșterea pretențiilor și înțelegerea mai bună a ceea ce înseamnă o proprietate de calitate pentru cei ce achiziționează proprietăți
  • Înțelegerea aspectelor legate de finanțare, condițiile, costurile acesteia și nu în ultimul rând transparența informațiilor
  • Presiuni pe creșterea calității serviciilor și a standardelor consultanților imobiliari și financiari
  • Creșterea transparenței pieței imobiliare, în special cu privire la valoarea reală a proprietăților tranzacționate care vor reduce din caracterul speculativ al anilor trecuți
  • Creșterea calității produselor imobiliare și un raport preț-calitate în concordanță cu segmentele de piață respective
  • Scăderea semnificativă a prețurilor terenurilor cu influență majoră în prețul final pe metru pătrat

Concurența între dezvoltatorii consacrați și între firme de construcții serioase care va avea ca efect curățarea pieței de amatori și speculanți
Scăderea semnificativă a marjei de profit a tuturor participanților din industria imobiliară
La primele semne ale revenirii economice care ne-o dorim cât mai grabnică, probabil în 2011, piața și dezvoltările imobiliare vor pleca pe un nou drum, de pe alte niveluri ale costului construcțiilor, ale terenului și a forței de muncă, la o altă calitate, făcând dovada maturizării industriei imobiliare românești.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Criza financiară, Piaţa imobiliară , ,

About the Value of Old Apartments

May 14th, 2010

I would like to say a few things about the price evolution of apartments which are 30 or 40 years old. Built during the communist era, this kind of buildings still represents the main type of residential properties in the major cities of our country.
Most of these apartments were built between 1965-1980, during the so-called flourishing period of socialism. They had to face the demographic expansion and forced industrialization, which defined that era. The flats were bought at cheap prices in the nineties, by their tenants who later on avoided investing in modernization. Some of them even re-sold their apartments, making a huge profit.
From the point of view of their structural strength (except Bucharest, see a big earthquake prospect), these apartments are still in a good shape. But if we refer to the insulation systems, installations and finishings , we can say their quality is very poor and they need important investments in rehabilitation, which are unlikely to occur given the financing cost these days.
In the last 20 years, Romania has not seen any important investment in improving the yield of the district heating plants (co-generation) and neither in the insulation of homes field. The much simpler solution (but not economically efficient) was always preferred: random subsidies made without taking into account the beneficiaries income.
The deep economic crisis will inevitably result in the abandon of these subsidies and we will have to face serious problems regarding the flats maintaining costs, considering the large amount of elderly inhabitants, who live on pensions and have limited financial means. Given this situation, it is very unlikely to witness investments in restoration.
I expect a large number of families who live in these apartments to have a very difficult winter and also outstanding payments of their bills.
The significant depreciations, physical (wear, lack of current and major repairs) or functional (lack of thermal comfort and high maintenance prices), will  strongly decrease the value of these apartments in the next period of time. Another thing causing this phenomenon will be the pronounced decrease of people’s purchasing capacity.
Unfortunately, many apartments coming from the old districts, the ones from the suburbs or from the working-class neighbourhoods, having this stigma, are about to considerably degrade themselves, considering the reasons mentioned.
During the following year, as the crisis will increase, it is possible the value of these apartments will significantly drop (around 20-25%), leading to a price of 500-700 euro per square meter, which will fairly equal the price of the new flats, built in the cities suburbs.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Financial Crisis, Real Estate Market , , , ,

Despre valoarea apartamentelor vechi

May 13th, 2010

Aș dori să fac câteva aprecieri despre evoluția apartamentelor vechi de 30-40 de ani, edificate în perioada comunistă, care constituie și azi baza locativă cea mai importantă în multe din marile orașe ale țării.
Majoritatea au fost construite între anii ’65 – ’80 în așa-zisa perioadă prosperă a socialismului, făcând față exploziei demografice și industrializării forțate din acea perioadă. Acestea au fost în anii ’90 cumpărate la prețuri modice de chiriași care nu au făcut investiții semnificative în modernizare, unii revânzându-le cu un profit exorbitant.
Dacă din punct de vedere al structurii de rezistență (cu excepția Bucureștiului) – vezi cutremur – majoritatea încă sunt corespunzătoare, d.p.d.v al finisajelor și în special al instalațiilor și sistemului de izolare termică, ele sunt foarte deficitare, necesitând investiții semnificative pentru reabilitare, puțin probabile la costurile finanțării de azi.
În România, în ultimii 20 de ani nu s-a făcut nici o investiție semnificativă în domeniul îmbunătățirii randamentelor centralelor termice de cartier (co-generare) sau izolării termice a locuințelor preferându-se soluția mult mai simplă la prima vedere dar dezavantajoasă economic al subvențiilor de-a valma fără a se ține seama de nivelul veniturilor beneficiarilor.
Criza profundă în care ne aflăm ce va duce la tăierea inerentă a acestor subvenții și ne va face să ne confruntăm cu probleme serioase în ceea ce privește costul de întreținere al apartamentelor, având în vedere că, în foarte multe situații, sunt locuite de persoane în vârstă cu pensii și posibilități materiale scăzute. În această situație posibilitatea unor investiții în modernizare este puțin probabilă.
Mă aștept ca în această iarnă, multe din familiile ce locuiesc în aceste apartamente să aibă dificultăți serioase și restanțe în plata întreținerii.
Deprecierile importante, fie fizice (uzura, lipsa reparațiilor curente și capitale), fie funcționale – lipsa confortului termic și costuri mari de întreținere vor face ca valoarea acestor locuințe să scadă dramatic în următoarea perioadă, efect amplificat și de scăderea accentuată a puterii de cumpărare a populației.
Din păcate, multe apartamente din cartierele vechi în special, cele din periferii nu foarte bine locate sau cartierele muncitorești, având acest stigmat, se vor degrada semnificativ din motivele enunțate.
Ar fi posibil ca, în perioada următorului an, în perspectiva adâncirii crizei valoarea acestora să mai scadă încă cu procente însemnate, 20-25% ajungând la prețuri de 500-700 euro/mp, același nivel cu cele noi, construite în zonele periferice adiacente orașelor.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Criza financiară, Piaţa imobiliară , , , ,

The Real Estate Market, Seen Through the Increased VAT Perspective

May 6th, 2010

At the beginning of this year we were increasing emphasis on the possibility of economic revival and, consequently, real estate market growth. Nevertheless, the economic results of the first quarter, combined with the IMF inspection, project dark perspectives upon Romania. Furthermore, the signs offered by the real estate market in April showed a price decrease, which is likely to continue during the following period of time, mainly if we consider the possible decision of VAT and flat tax increase.

The administration’s failure to limit the spending, respectively meeting the forecast economic deficit, will considerably cost us, both individuals and companies. This pro-cyclical measure is about to push down the already fragile economy – therefore we definitely won’t experience economic growth in 2010 either.

The increasing of taxes, which ultimately leads to a decrease of the personal income, will reduce people’s saving capacity, and also the possibility to access loans – this will immediately result in the heavy decrease of the solvent demand. More than that, the construction companies (which are already in a poor condition) will experience increased costs of production and, as a consequence, the real estate offer will be less and less price competitive.

The discrepancy between the solvent demand and the competitive offer will generate a blocking of transactions, emphasising the real estate crisis respectively. In this new market environment, the equilibrium between offer and demand will be achieved at a low level and as far as only the old properties are concerned. The new apartment buildings will likely become even more unavailable, especially if present prices are involved, and the perspective of new residential developments will be close to zero. I may definitely point out this decision of both VAT and flat tax increase will kill the real estate industry and not only in the next period of time.

The worsening of economic environment, implied by this decision regarding the flat tax, will generate more unemployment and also the delay of loan revival, due to increased risks.

If this economic measure is adopted (and this is very probably to happen), 2010 will be just another crisis year. We shall be able to debate economic growth again only in a few years time.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Financial Crisis , , , ,

Piaţa imobiliară în perspectiva creşterii TVA şi a cotei unice

May 5th, 2010
Comments Off

Dacă la începutul acestui an discutam asiduu și întrezăream posibilitatea relansării economice și respectiv a pieței imobiliare, în partea a doua a anului, după rezultatele primului trimestru și inspecția FMI, perspectivele sunt cât se poate de sumbre. De altfel, și semnalele de pe piața imobiliară a lunii aprilie indică o scădere a prețurilor care se va accentua în perioada următoare, în special în perspectiva deciziei de majorare a TVA și a cotei unice.

Neputința guvernului de a limita cheltuielile respectiv încadrarea în deficitul prognozat ne va costa foarte scump pe toți – atât persoane fizice, cât și entități economice. Această măsură pro-ciclică va mai da un brânci economiei – și așa fragilă – și în mod sigur nici în 2010 nu vom avea creștere economică pozitivă.

Creșterea impozitelor, respectiv scăderea veniturilor personale va reduce posibilitatea de economisire a populației, respectiv șansa de a accesa credite cu efect imediat în scăderea drastică a cererii solvabile. De asemenea, pentru companiile din sectorul construcțiilor, și așa într-o stare precară, măsura va conduce la creșterea costurilor, respectiv oferta pe piața rezidențială va fi din ce în ce mai necompetitivă ca preț.

Discrepanța între cererea solvabilă și oferta competitivă va crea un blocaj al tranzacțiilor, respectiv va accentua criza de pe piața imobiliară. În noile condiții, echilibrul între cerere și ofertă putându-se realiza numai la un nivel scăzut și numai pentru locuințele vechi, al căror preț va scădea mai accentuat. În aceste condiții, stocurile de locuințe noi, vor deveni și mai inaccesibile, mai ales la prețurile actuale, iar perspectiva unor noi dezvoltări va fi practic nulă. Pot afirma că decizia de creștere a TVA și cotei unice vor fi groparii industriei imobiliare și nu numai în următoarea perioadă.
Înrăutățirea condițiilor economice, odată cu creșterea cotei unice va genera un șomaj în creștere și îndepărtarea momentului relansării creditării din cauza riscurilor crescute.

Dacă se va merge pe această variantă, ce pare unica posibilă, şi anul 2010 va fi un an de criză, despre relansare – „un pod prea indepartat” – vom putea discuta numai în perspectiva următorilor ani.

Dr. ec. Adrian Crivii, FRICS, MAA

Criza financiară , , , , , ,