Evaluãrile şi piaţa imobiliarã
Odatã cu începutul calmãrii creşterii spectaculoase a pieţei imobiliare din ultimii ani, rolul evaluatorului creşte semnificativ.
Dacã într-o piaţã în continuã creştere valoarea era ceva foarte perisabil acum când au apãrut primele semne ale stagnãrii, rolul de consultant al evaluatorului în luarea unei decizii fie a investitorului, fie a bãncii devine pregnant.
Instituţiile financiare vor acorda o importanţã tot mai mare zonei de risc aşa cum cere de altfel şi BNR prin noile reglementãri şi implicit o presiune mai mare pe calitatea rapoartelor de evaluare.
O mare problemã în calea dezvoltãrii profesiunii de evaluator în România a fost lipsa presiunii pe care ar fi trebuit sã o punã clietul sau destinatarul asupra calitãţii rapoartelor, nu aşa cum se întâmplã frecvent numai asupra valorii proprietãţilor.
Din punct de vedere deontologic evaluatorul va trebui sã se facã înţeles de client explicându-i cestuia faptului cã valoarea unei proprietãţi nu e negociabilã, compartimentele de risc ale bãncilor supraveghând cu atenţie aceste aspecte.
Semnele evidente de temperare a pieţei imobiliare şi reducerea caracterului specultativ va conduce la maturizarea pieţei, creşterea calitãţii produselor imobiliare şi implicit a rolului consultantului imobiliar evaluator.
Dupã mai mult de 15 ani de evaluare, în România a sosit şi momentul consolidãrii acestei pieţe, lucru ce a atras cu sine şi apariţia unor adevãraţi evaluatori profesionişti; aşa cum într-o orchestra simfonicã, un instrumentist cânta dupã partiturã şi nu dupã ureche, tot aşa un evaluator va trebui sã lucreze în concordanţã cu standardele profesionale şi etice.
Adrian Crivii, FRICS, MAA